Se pare că paste și salată sunt două feluri de mâncare complet diferite. Dar, de fapt, le putem combina într-un preparat gustos.
Dacă analizăm ingredientele, putem spune că este practic o salată în care am adăugat paste, iar aceasta este întotdeauna rece.
Avantajul este că acest fel de mâncare poate fi servit atât ca aperitiv, cât și ca garnitură sau chiar ca fel principal. Mai mult, întotdeauna se respectă acea balanță de proteine, grăsimi și carbohidrați (atât de necesară multora), iar baza este formată în principal din legume și ierburi.
De aceea vă propun să începeți să o preparați.
Ingrediente, care sunt sigură că le aveți acasă (toate măsurate în grame):
- paste – 120 g;
- mozzarella – 70 g;
- roșii cherry – 100 g;
- măsline – 50 g;
- piept de pui – 100 g;
- rucola;
- nuci pin – 30 g.
Cum poate fi o salată de paste fără sos? Desigur că nu poate fi, așa că pregătim și sosul. Veți avea nevoie de:
- ulei – 30 g (de măsline sau vegetal);
- spanac – 10 frunze;
- parmezan – 30 g;
- pătrunjel (puțin).
Începem cu pastele. Ca de obicei, punem apă într-o cratiță și o aducem la fierbere, adăugând sare. Când apa fierbe, punem pastele. Un detaliu important: eu am ales paste spirale, dar puteți opta pentru orice tip doriți, chiar și fidea de orez sau tăiței din hrișcă.
Între timp, pastele fierb, iar noi ne ocupăm de celelalte ingrediente ale salatei. Încep cu pieptul de pui, pe care îl voi fierbe și îl voi tăia în cuburi sau îl voi desface cu mâna, după preferință.
Mozzarella o pot tăia în bucăți sau o pot da pe răzătoare. Roșiile cherry le tai pe jumătate, iar măslinele le adaug întregi. Rucola o voi tăia puțin.
După ce toate ingredientele sunt gata, le pun într-un bol mare. Adaug și pastele, fierte „al dente”.

În ceea ce privește sosul, aici este chiar mai simplu de atât. Ideal ar fi să tăiați spanacul și parmezanul foarte mărunt sau să le treceți direct prin blender pentru a obține o textură omogenă.
Adăugați uleiul și pătrunjelul tocat mărunt în această mixtură. Este important să amestecați bine, apoi adăugați sosul în bolul principal cu restul ingredientelor.

Salata este gata. Va doresc pofta buna!

Deasupra se pot adăuga (chiar trebuie) nuci de pin. Astfel, salata devine nu doar mai gustoasa, dar și mai sănătoasa. Apropo, le puteți toca sau le puteți adăuga întregi, gustul nu va fi afectat!



