Trei noi studii arata ca alimentele potrivite consumate la momentul potrivit pot imbunatati rezultatele antrenamentelor fizice. Alimentele pe care le consumi inainte si dupa antrenament au un impact destul de mare asupra rezultatelor.
Mananca dupa antrenament
Desi un mic dejun consistent ofera energia necesara pentru intreaga zi, daca vrei sa eviti acumularea de calorii, mananca dupa antrenament. Potrivit unui studiu realizat pe o perioada de 6 saptamani, persoanele care au optat pentru un mic dejun bogat in grasimi si calorii inaintea antrenamentului s-au ingrasat cu aproximativ 3 kilograme.
Spre deosebire de acestia, cei care au mancat (acelasi mic dejun ca al celor din primul grup) dupa efectuarea exercitiilor fizice nu au acumulat kilograme. Exercitiile fizice cresc nivelul hormonului care arde grasimile stocate, insa daca faci miscare dupa ce ai mancat, insulina pe care o secreta organismul scade nivelul hormonilor care contribuie la digerarea alimentelor. Rezultatul ? Arzi mai putine grasimi.
Creste-ti masa musculara prin consumul de proteine
Consumul a 20 de grame de proteine dupa antrenament contribuie la cresterea masei musculare, potrivit unui studiu publicat in Jurnalul American de Nutritie. Doua oua si un pahar cu lapte sau un sendvis cu somon si salata este exact ceea ce ai nevoie pentru un aport necesar de proteine.
Ciresele combat durerile musculare
Chiar daca nu este sezonul cireselor si nu le poti consuma ca atare poti opta pentru sucuri naturale din cirese. Cercetarile recente arata ca unu, doua pahare cu suc de cirese pe zi contribuie la diminuarea durerilor musculare cauzate de antrenamentele intense. Acest lucru este posibil, datorita faptului ca ciresele contin compusi anti-inflamatori si antioxidanti, care functioneaza asemanator pastilelor anti-inflamatoare, precum ibuprofen sau aspirina, reducand riscul deteriorarilor musculare.
Acelasi efect il au si sucurile de rodii, afine, merisoare si grepfrut.
Nu uita sa te hidratezi atat in timpul exercitiilor fizice, cat si dupa terminarea antremantului. Nutritionistii recomanda consumul a cel putin 1 litru si jumatate de apa.
Foto: despre-slabit.info; a1.ro