Dieta cu care slăbești eficient. Mânânci 8 ore și 16 postești

Această dietă nu are alimente pe care nu ai voie să le mănânci, dar e interzis să mănânci peste măsură. Autorii cărții „Eight Hour Diet”, David Zinczenko și Peter More, au elaborat un plan de pierdere în greutate în care să poți mânca tot ceea ce îți dorești. Cartea a apărut recent – acum câteva luni, David Zinczenko a promis cititorilor că vor putea slăbi kilograme bune dacă urmează instrucțiunile dietei.

Regula principală este să mănânci numai în intervalul dintre 9 dimineața și 5 după-amiaza sau între 11 dimineața și 7 seara, deoarece atunci organismul descompune toate mâncărurile cu ușurință.

Acest concept nu este nou și este prezent în multe diete care au sprijinit alimentația naturală în detrimentul dietelor draconice și ale postitului, mai ales pentru cei care sunt presați de timp în privința slăbitului.

Așadar, ai un interval de 8 ore în care poți mânca orice, apoi un interval de 16 ore în care nu ai voie să mănânci nimic. Și trebuie să faci asta zilnic. În cele 16 ore, corpul ar trebui să se concentreze pe recuperare și odihnă mai mult decât pe digestie.

Multe persoane susțin intervalul de timp dintre 9 și 17, deși se folosesc și intervalele 8-16 sau 10-18. Indiferent pe care îl vei alege, este important să mănânci toate caloriile zilnice recomandate în acest interval. La această dietă nu există mâncăruri interzise, dar este interzis excesul de mâncare.

Mănâncă ce și cât vrei, dar nu exagera. Dulciurile și băuturile alcoolice pot fi și ele consumate, dar cu moderație.

Dacă din anumite motive nu poți lua micul dejun, există o soluție: bea ceai sau cafea, iar când ai timp liber, începe-ți rutina de 8 ore.

Comparativ cu alte diete, gustările sunt permise și pot fi mâncate oricând în intervalul de 8 ore. Logica sănătoasă de aici îți sugerează că ar trebui să optezi pentru gustări sănătoase (nuci sau alune în loc de chipsuri).

Unele recomandări generale se aplică precum la copii – este întotdeauna mai bine să consumi mai multe alimente naturale și să le reduci pe cele industriale, procesate.

Autorii acestei diete recomandă, de asemenea, mișcare timp de minimum 8 minute pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apa are grijă de pielea ta și te menține frumoasă – Iată cum te ajută apa să atingi greutatea perfectă

castraetii-alimentul-de-slabire

Castraveții – Alimentul ce te ajută să slăbești imediat. Iată o dietă eficientă cu castraveți