Uleiul de cătină – Te ajută să slăbești și îți întărește sistemul imunitar

După uleiul de palmier, uleiul de cătină este cel mai bogat produs natural în carotenoide și este unul dintre cele mai utilizate uleiuri în tratamentele naturiste și în cosmetică, datorită proprietăților sale terapeutice ieșite din comun.

Conform studiilor făcute în laborator, acest ulei are multiple proprietăți excepționale pentru sănătate și frumusețe. Conține și o cantitate importantă de serotonină, substanță care are rolul de a proteja organismul nostru împotriva infecțiilor și de a grăbi vindecarea arsurilor sau rănilor.

Studiile științifice, publicate în reviste medicale prestigioase din întreaga lume, demonstrează beneficiile uleiului de cătină și îl recomandă în tratamentul unor afecțiuni precum: urticarie, alcoolism, astenii, ulcer gastric sau duodenal, depresii de sezon, anemii, reumatisme, afecțiuni circulatorii, diaree, boala Parkinson, maladii neuroendocrine sau infecții gastrointestinale și dermice.

Compoziție

Uleiul de cătină conține multe dintre elementele esențiale de care avem nevoie pentru a fi sănătoși: vitaminele C, E, A, vitamine din complexul B, calciu, fier, magneziu, acizi grași esențiali ( omega 3, 6, 7, 9 ). Omega 7 nu este la fel de frecvent întâlnit precum omega 3, 6 sau 9, așa că uleiul de cătină este considerat un remediu miraculos pentru păr, unghii și piele.

În afară de cantitatea importantă de minerale, cele opt tipuri de caroten și aminoacizi esențiali, acest ulei mai conține și substanțe anticancerigene: arginină, serotonină, principii amare și SOD, care este de patru ori mai mare decât la Ginseng.

De asemenea, conține și substanțe volatile, antisaponificare, sistosterili și carotonoizi.

Este important de știut că cantitatea de vitamina C din cătină este de opt ori mai mare decât în piersici, de 20 de ori mai mare decât în pădurețe, de 80 de ori mai mare decât în roșii și de 200 de ori mai care decât în struguri. Din acest motiv, cătina este numită tezaurul de vitamina C sau regina vitaminei C.

1. Folosirea uleiului de cătină pentru întărirea sistemului imunitar

În vederea stimulării sistemului imunitar, se iau 30-40 de picături zilnic simplu, sau cu o linguriță de miere, dar nu cu apă deoarece nu se dizolvă. Se recomandă cure de minimum 14 zile, indicat fiind de la 30 în sus.

2. Ulei de cătină pentru a combate celulita

Acest ulei este indicat în masajul anticelulitic, întrucât este bogat în grăsimi de bună calitate și în acizi grași omega. Fără aceste substanțe grăsimea depozitată nu poate fi mobilizată.

Se aplică uleiul, în fiecare seară, pe zonele afectate de celulită și se masează cu un aparat anticelulitic.

Femeile care au încercat această metodă spun că efectele sunt vizibile în numai câteva săptămâni.

3. Are efecte anticancerigene demonstrate

Acest ulei conține numeroși antioxidanți, având astfel capacitatea de a lupta împotriva oricărui tip de cancer. Poate ajuta și în prevenția cancerului de piele când este aplicat ca loțiune hidratantă.

Substanțele active din uleiul de cătină inhibă dezvoltarea celulelor canceroase, cresc imunitatea organismului, reduc efectele secundare cauzate de chimioterapie și luptă eficient împotriva diferitelor forme de cancer, precum cel rectal, pulmonar și gastric.

4. Deosebit de eficient împotriva bolilor cardiovasculare și aterosclerozei

Prin cantitatea importantă de colesterol bun și de acizi grași omega, prezintă efecte majore și asupra sistemului cardiovascular. Scade colesterolul rău din sânge și de a previne bolile de inimă, protejându-ne prin prevenirea apariției hipertensiunii arteriale și a aterosclerozei.

5. Are puternice proprietăți antiinflamatoare

Cătina, stimulând sistemul imunitar, reduce inflamațiile, crește rezistența organismului la agenții patogeni, ajută în combaterea infecțiilor.

Poate fi utilizat atât intern, pentru infecții generale, cât și extern, pe zonele inflamate ale pielii. Serotonina conținută are rolul de a ne proteja împotriva infecțiilor și de a ne sprijini organismul în procesul de vindecare a plăgilor și ulcerațiilor greu de tratat, precum și a arsurilor.

6. Previne apariția ridurilor, păstrând elasticitatea pielii

Aplicat, cu regularitate, la nivelul pielii corpului și tenului, uleiul de cătina menține funcțiile celulelor cutanate, le stimulează regenerarea, asigurând menținerea echilibrului hidro-lipoproteic al pielii prin conținutul de grăsimi bune și a acizilor omega.

De asemenea, acest ulei conține și substanțe active care au rolul de a stimula refacerea colagenului și de a preveni, astfel, depigmentările provocate de îmbătrânire, inhibând procesele de degradare a elasticității pielii și apariția ridurilor.

Betacarotenul și antioxidanții precum vitamina E combat ridurile, uscăciunea și alte simptome specifice pielii îmbătrânite sau neglijate.

Astfel, uleiul de cătină albă, aplicat extern, ajută la hidratarea, regenerarea și tonifierea pielii uscate, întâlnite mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză sau a persoanelor care urmează un regim vegetarian și au un nivel scăzut de acizi grași în dietă.

7. Uleiul de cătină și beneficiile pentru păr

Folosit regulat, timp de șase săptămâni, uleiul de cătină contribuie la regenerează părului, curăță scalpul de sebum și de impurități și hrănește firele de păr.

Poate fi utilizat ca ingredient în măștile de păr și poate înlocui, cu succes, orice alt ulei vegetal ( de migdale, măsline sau argan ). Pentru un plus de forță, se poate combina cu alte uleiuri esențiale.

8. Tratament naturist pentru unghii

Datorită conținutului ridicat de vitamine, acest ulei ajută în obținerea unghiilor mai puternice și mai sănătoase. Masând unghiile și cuticulele cu ulei de cătină, în fiecare seară sau măcar o dată la două seri, putem scăpa ușor de unghiile exfoliate, pătate și cu denivelări. După numai două săptămâni de utilizare, vom putea observă că unghiile noastre devin netede, lucioase și întărite.

9. Tratarea rănilor

Extern, acest ulei poate fi folosit cu succes pentru vindecarea arsurilor, inclusiv solare, eczemelor sau ulcerațiilor rezultate în urma tăieturilor sau radiațiilor. Efectul de vindecare se datorează betacarotenului ( provitamina A ), aflat într-o cantitate importantă în compoziția sa.

Se recomandă aplicarea uleiului pe pielea spălată și uscată. Se lasă să acționeze timp de 20 de minute, apoi se șterge. Deoarece există posibilitatea ca după spălare să rămână pe piele, temporar, o ușoară pată portocalie, uleiul trebuie aplicat uniform pe suprafața afectată.

10. Beneficii în curele de slăbire

Folosit cu regularitate în salate sau alte preparate, fără a depăși o lingură pe zi, acest ulei are capacitatea de a accelera procesele de ardere a grăsimilor și este indicat de nutriționiști în curele de slăbire.

11. Tratează afecțiunile ginecologice

Uleiul de cătină este prescris de medici pentru a fi folosit în tratarea cu succes a unor probleme ginecologice, cum ar fi eroziunile colului uterin.

Pentru tratarea acestor afecțiuni sau a fisurilor anale, se înmoaie un tampon steril în uleiul de cătină și se aplică local. Se repetă procedura până când leziunea se vindecă.

12. Pentru boli la ochi

Datorită conținutului bogat în vitamina A, uleiul de cătină este un adevărat elixir de sănătate pentru ochi. Mărește acuitatea vizuală, încetinește vizibil evoluțiile bolilor la ochi și combate oboseala globilor oculari.

Iată o rețetă de cremă pentru mâini, cu ulei de cătină

Pentru protejarea mâinilor de deshidratarea cutanată zilnică, o cremă de mâini cu ulei de cătină este perfectă!

Într-un recipient, se pun câteva picături de ulei de cătină, 30 de grame de ceară de albine și câteva picături din uleiul esențial favorit, după care amestecă.

Veți obține o cremă cu o textură catifelată, ce va fi absorbită repede în piele fără a lăsa o peliculă de grăsime. Vă va regenera, hidrata și catifela pielea mâinilor.

Proprietăți în cosmetică

Datorită conținutului de vitamina A și E, uleiul de cătină are proprietăți terapeutice extrem de puternice.

Are efecte regenerante, precum și de întinerire, fiind folosit în foarte multe tratamente naturiste pentru îngrijirea pielii sau părului.

Are un conținut bogat de substanțe minerale, acizi omega, zaharuri, ulei gras, flavonoide și vitamine precum A, E, F și coenzima Q10.

Această coenzimă găsită și în uleiul de cătină este un supliment nutritiv destul de folosit datorită calităților sale, nu numai în industria farmaceutică, dar și în industria cosmeticii.

Grație acestei coenzime, uleiul de cătină are acțiune antioxidantă, încetinind procesul de îmbătrânire a organismului nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ceai-coada-soricelului-slabire

Ceaiul de coada soricelului (Achilea millefolium) – proprietati

Ceaiul de ghimbir cu scorțișoară și cuișoare – Îmbunătățește digestia, stimulează absorbția nutrienților, susține sănătatea sistemului imunitar..